Gardoș, aproape de o despărțire de Steaua. Italienii scriu că e în vizorul lui AS Roma: „E înlocuitorul ideal pentru Benatia”

Gardoș, aproape de o despărțire de Steaua. Italienii scriu că e în vizorul lui AS Roma:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  •     Florin Gardoș este pentru a doua oară consecutiv campion al României
  •     Fundașul ajuns la Steaua în 2010 și-a trecut în palmares al patrulea trofeu (două titluri de campion, o Cupă și o Supercupă a României)
  •     Gardoș a spus că sezonul 2013-2014 este cel mai bun din cariera lui

Odată cu partida de aseară , din finala Cupei României, pierdută în fața Astrei după executarea loviturilor de departajare (0-0, 2-4, d.p), Steaua încheie un ciclu. Mulți jucători din actuala formulă a Stelei vor pleca în străinătate. După despărțirea de Ciprian Tătărușanu, care se află la final de contract cu echipa din Ghencea, iată că și Florin Gardoș e aproape de o plecare de la Steaua.

Chiar dacă nu a jucat în finala Cupei din cauza unei accidentări, evoluțiile lui Florin Gardoș din acest sezon au atras atenția mai multor cluburi din străinătate. După ce s-a scris de interesul celor de la Borussia Dortmund și Bayer Leverkusen, din Budensliga, iată că fundașul Stelei este dorit și în Serie A, la AS Roma.

Cei de la Ilmessaggero.it scriu că fundașul Stelei este dorit de AS Roma, în cazul în care romanii îl vor pierde pe Mehdi Benatia. Italienii l-au monitorizat în ultima vreme pe Gardoș și chiar au avut emisari la finala Cupei de aseară, însă din păacate pentru aceștia jucătonul nu a putut evolua din cauza unei accidentări suferite în partida cu Petrolul din campionat.

„Gardoș este jucătorul ideal pentru înlocuirea lui Benatia”, sciu italienii.

Fundașul Stelei spunea în urmă cu câteva zile că ar fi bucuros să facă pasul către o echipă importantă din străinătate, însă acest lucru depinde de oficialii din Ghencea, care ar trebui să fie mulțumiți de eventuala ofertă sosită pe adresa clubului.

„Eu mi-am făcut treaba. Am jucat bine și am încercat să-mi ajut cât mai bine echipa. De acum e treaba impresarului și a clubului. În primul rând, clubul trebuie să accepte o ofertă, pentru că eu mai am contract cu Steaua încă trei ani, și apoi să văd și eu dacă îmi convine”, a spunea Gardoș zilele trecute.

3.000.000 de euro este cota lui Florin Gardoș, conform transfermarkt.de

25 de ani are stelistul Florin Gardoș

2 este locul ocupat în acest sezon de AS Roma, poziție care îi permite participarea în grupele Ligii Campionilor sezonul viitor

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mara Bănică, RĂVĂȘITĂ după clipurile video pe care Pepe i le-a arătat cu Raluca Pastramă. Susține că, în ele, fosta soție a artistului apare…
Mara Bănică, RĂVĂȘITĂ după clipurile video pe care Pepe i le-a arătat cu Raluca Pastramă. Susține că, în ele, fosta…
Patronul lui PAOK a luat decizia, după ce Răzvan Lucescu a făcut scandal la derby-ul cu AEK
Patronul lui PAOK a luat decizia, după ce Răzvan Lucescu a făcut scandal la derby-ul cu AEK
Cineva a vrut să-i facă rău Denisei Răducu?! Ce ar fi descoperit artista cu puțin timp înainte să moară: „Acea substanță nu avea ce să caute în corpul ei”. Totul a ieșit la iveală abia acum: „Sunt multe secrete în familia noastră”
Cineva a vrut să-i facă rău Denisei Răducu?! Ce ar fi descoperit artista cu puțin timp înainte să moară: „Acea…
Dezvăluire neașteptată din interiorul clubului Real Madrid: „Regretă că l-au adus pe Mbappe”
Dezvăluire neașteptată din interiorul clubului Real Madrid: „Regretă că l-au adus pe Mbappe”
Radu Drăguşin, direct la o multiplă câştigătoare de Champions League! Planul gândit de conducerea lui Tottenham
Radu Drăguşin, direct la o multiplă câştigătoare de Champions League! Planul gândit de conducerea lui Tottenham
Românii care pot ieși la pensie la 45 de ani. Aceștia beneficiază de reducerea de vârstă! Condițiile impuse de autorități
Românii care pot ieși la pensie la 45 de ani. Aceștia beneficiază de reducerea de vârstă! Condițiile impuse de autorități
Anamaria Prodan, OPERATĂ de urgență. Medicul nu i-a mai dat drumul acasă și a băgat-o direct în sala de operație!
Anamaria Prodan, OPERATĂ de urgență. Medicul nu i-a mai dat drumul acasă și a băgat-o direct în sala de operație!
Scandal uriaş la Farul. Hagi şi Popescu, aproape de ruptură. Cei doi au avut o ceartă teribilă, iar preşedintele n-a mai venit la meciuri
Scandal uriaş la Farul. Hagi şi Popescu, aproape de ruptură. Cei doi au avut o ceartă teribilă, iar preşedintele n-a…
BANCUL ZILEI. Bubulina, văzând privirile lacome pe care preotul le aruncă spre decolteul ei, spune:  Vă place...
BANCUL ZILEI. Bubulina, văzând privirile lacome pe care preotul le aruncă spre decolteul ei, spune: Vă place...
De ce au votat raioane din R. Moldova anti-UE, deşi au primit bani şi asistenţă europeană
De ce au votat raioane din R. Moldova anti-UE, deşi au primit bani şi asistenţă europeană
A fost găsită VIAȚĂ pe Marte? DOVADA că suntem pe drumul cel bun
A fost găsită VIAȚĂ pe Marte? DOVADA că suntem pe drumul cel bun
Diana Şucu, lux şi opulenţă pe stadionul din Giuleşti. Soţia milionarului Dan Şucu şi-a etalat bijuteriile de sute de mii de euro
Diana Şucu, lux şi opulenţă pe stadionul din Giuleşti. Soţia milionarului Dan Şucu şi-a etalat bijuteriile de sute de mii…
Mai repede decât ne așteptam! Pe ce dată ninge prima dată în București, potrivit meteorologilor EaseWeather
Mai repede decât ne așteptam! Pe ce dată ninge prima dată în București, potrivit meteorologilor EaseWeather
România intră iar în doliu. Marele realizator TV ne-a părăsit: Am pierdut o voce curajoasă
România intră iar în doliu. Marele realizator TV ne-a părăsit: Am pierdut o voce curajoasă
Mesajul cutremurător al lui David înainte să se arunce de la etaj, după ce s-a despărțit de iubită
Mesajul cutremurător al lui David înainte să se arunce de la etaj, după ce s-a despărțit de iubită
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
CSM Oradea-FC Argeş Piteşti, duel românesc în FIBA Europe Cup
CSM Oradea-FC Argeş Piteşti, duel românesc în FIBA Europe Cup
2024: Ești obligat să semnalizezi când virezi pe un drum cu prioritate?
2024: Ești obligat să semnalizezi când virezi pe un drum cu prioritate?
Naomi Hedman are un nou iubit român. Londoneza este într-o relație cu Andrew Barabancea, fiul Ozanei. Cum s-au afișat cei doi
Naomi Hedman are un nou iubit român. Londoneza este într-o relație cu Andrew Barabancea, fiul Ozanei. Cum s-au afișat cei…
×